Pensionarii nu vor mai plăti contribuția CASS, iar pensiile mai mici de 2.000 vor fi scutite de impozitare

Pensionarii nu vor mai plăti contribuția CASS, iar pensiile mai mici de 2.000 vor fi scutite de impozitare
Publicat: 05/01/2017, 18:25

”Legea a fost prezentată de PSD ca o mărire a pensiilor mici, ceea ce este fals. Această lege nu vizează pensiile mici. Și până acum, veniturile din pensii până la 1000 de lei erau deja scutite de impozit pe venit. Cum pensia medie este sub această valoare (este de 900 de lei), pensiile mici nu vor fi deloc influențate de creșterea acestui nivel de exceptare de la impozit. 66% din pensionari, cei cu pensiile cele mai mici, nu vor avea niciun beneficiu de pe urma legii votate azi. Este pură demagogie să pretinzi că ai să crești pensiile mici, și în realitate să crești pensii de 2000 de lei, în detrimentul celor care trăiesc cu pensii sub 1000 de lei, de multe ori, sub nivelul sărăciei”, a argumentat deputatul USR, Adrian Claudiu Prisnel.

Mai mult, Prisnel a punctat faptul că marii câștigători ai acestei legi sunt însă cei cu pensii speciale.

”Chiar și asa, în forma actuală, cei cu pensiile speciale vor fi marii beneficiari, pentru că nu vor mai plăti CASS. Cât despre pensii, soluția corectă este creșterea punctului de pensie, nu fardarea realității pentru a avea beneficii „cine trebuie” ”, a conchis Prisnel.

Totodată, deputatul USR, Cristian Ghinea, a scris, într-o postare pe Facebook, că partidele care au votat pentru modificarea Codului Fiscal „au intrat în sarabanda iresponsabilității bugetare”.

„USR singur a votat împotrivă. Nu a fost o decizie ușoară și am dezbătut ore în șir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen”, a scris Ghinea pe Facebook.

PNL, în schimb, a anunțat, înainte de ședința plenului, că va vota pentru modificarea Codului Fiscal prin care PSD a propus să se renunțe la impozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

„PNL a susținut și în comisia de specialitate, vom susține și în plenul Camerei Deputaților că soluția corectă pentru pensionarii din România este să se realizeze o recalculare a pensiilor pe bază de contributivitate și toate pensiile să fie scutitie de impozit. Credem că ar fi o soluție echitabilă, o soluție care să răspundă așteptărilor pensionarilor după ani de muncă”, declara, joi, președintele intermar al PNL, Raluca Turcan.

În plus, Turcan a afirmat că PNL va depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit, măsură propusă de liberali și în timpul campaniei electorale.

„Ca urmare, PNL va susține în plen acest amendament și, simultan, vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit. Este un proiect pe care PNL și-l asumă, face parte din programul de guvernare”, a mai spus președintele interimar al PNL.

Președintele PSD, Liviu Dragnea promitea, în luna octombrie, în cadrul unei conferințe în care prezentase partea a doua a programului de guvernare al PSD, că punctul de pensie va crește cu 60% până în anul 2020, iar cei cu pensii mai mici de 2.000 lei brut, adică circa 90% dintre pensionari, nu vor mai plăti niciun tip de impozit sau contribuții.

Proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal a fost adoptat de Senat, în septembrie 2016, cu 66 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” și cinci abțineri și prevedea intrarea în vigoare a modificărilor legislative de la 1 ianuarie 2017.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal